Expo Dubai 2020 - Romania

VIA.ZZO – Dan Popovici

14-28 Februarie 2022

VIA.ZZO vine de la viață. Un nume extrem de inspirat pentru brandul care a readus la viață terrazzo, un material ecologic cu posibilități nelimitate de design, cunoscut mai mult sub denumirea de mozaic.

Dan Popovici este numele artistului, prezent în cadrul atelierului Tradition Reloaded, care a fondat compania Aragon și apoi a adus la viață brandul VIA.ZZO. 

În 2008 compania a primit trofeul “Aragon aplicatorul anului în Europa” oferit de rețeaua de aplicatori europeni ai Flowcrete USA.

În 2020, după peste 20 de ani de muncă susținută și multă pasiune, Aragon, cu brand-ul VIA.ZZO a devenit primul membru din afara USA, acceptat cu drepturi depline în National Terrazzo & Mosaic Association SUA (NTMA), cea mai importantă și prestigioasă organizație profesională din lume în domeniul terrazzo.

În cadrul atelierului Tradition Reloaded, artistul împreună cu echipa sa, vor implica publicul într-un proces de creație a unui covor cu motive românești, realizat din pietricele de marmură. Imaginea finală va fi formată din 140 de cartoane cu dimensiuni de 15x15cm.

De asemenea, în interiorul atelierului puteți admira steagul României, curbat și unduind, realizat în întregime din material VIA.ZZO, o premieră mondială pentru lucrările realizate din terrazzo. Tot din material VIA.ZZO, artiștii au creat 4 “scăunele” inspirate din Coloana Infinită a lui Brancuși, pe care vizitatorii le pot utiliza atât pentru odihnă cât și pentru a crea propriul decor.

Vâ invităm să descoperiți un material creat de lucrătorii de mozaic care au descoperit o modalitate de a refolosi resturile de marmură cu dimensiuni atipice. 

VIA.ZZO reprezintă evadarea din lumea monotonă a tiparelor și a produselor gata făcute. Toate procedurile de aplicare se fac manual, de către artizani începând de la amestecarea materialului și turnarea sa, până la șlefuirea și lustruirea finală.

Vă încurajăm să luați parte la un proces unic de creație!